Bd. 1 Decembrie 1918, nr 162 - Targu Mures , Romania
+4 0753. 316.623

Hipoglicemia

Semnifica scaderea glucozei din sange sub o valoare mai mica sau egala cu 70 mg/dl, insotita de simptome sugestive, care dispar dupa administrarea de glucoza.

Diagnosticul se pune pe triada de mai sus.

Cauze: – doze prea mari de insulina,

– aport inadecvat de glucide (saritul peste o masa, mancat prea tarziu sau prea putin fata de doza de insulina injectata, scadere in greutate sau cura de slabire fara adaptarea dozei de insulina la noul aport glucidic), alaptarea, anorexia nervoasa, varsaturile;

– efortul fizic;

– consumul de alcool (inhiba productia hepatica de glucoza) – risc tardiv de hipo, dupa 3-4 ore.

Semnele si simptomele sunt foarte variate si se pot manifesta diferit de la pacient la pacient si chiar la aceeasi persoana, in momente diferite: transpiratii, tremuraturi, foame, palpitatii, anxietate, paloare, iritabilitate, vedere dubla sau in ceata, ameteala, oboseala, somnolenta, durere de cap, incapacitate de concentrare, tulburari de comportament (plans fara motiv, agitatie, nervozitate, agresivitate), confuzie, senzatie de ireal, dezorientare, convulsii, pierderea constientei (coma).

Hipoglicemiile nocturne se pot manifesta ca si cosmaruri (plans in somn, agitatie, transpiratii si batati rapide de inima), incapacitatea de trezire rapida (“somn greu”) sau durere de cap, senzatia de “cap greu”, ameteala la trezire.

Atentie! Incapacitatea de a trezi copilul din somn obliga la dozarea imediata a glicemiei! Este un semn (frecvent) al hipoglicemiei care dureaza de mai mult timp!

Fenomenul Somogy (hiperglicemia matinala care urmeaza unei hipoglicemii nocturne nedepistate) este un fenomen tot mai controversat la ora actuala in lumea medicala.

In general, se considera ca o hipoglicemie nocturna nedepistata va da dimineata glicemia mica si invers. In situatiile cand exista dubii, se recomanda dozarea nocturna a glicemiei la ora 3 (cand exista la toti oamenii riscul cel mai crescut de hipo, datorita secretiei minime fiziologice de hormoni hiperglicemianti).

In hipoglicemiile nesesizate (HN) lipsesc semnele de alarma la hipoglicemie ale sistemului nervos vegetativ, pacientul nu simte scaderea dramatica a glicemiei si poate intra chiar in coma hipoglicemica.

Factorii de risc pentru HN sunt: durata lunga a DZ, valoarea scazuta a hemoglobinei glicozilate, episoade repetate de hipoglicemie si neuropatia autonoma.

HN este reversibila, cel putin partial, prin evitarea stricta a oricarui episod de hipoglicemie pentru cel putin 3 – 4 saptamani, timp in care pacientul va sta pe glicemii mai mari ( 120 – 140 mg/dl inainte de masa si pana in 180 – 200 mg/dl la 2 ore dupa masa).

Tratamentul hipoglicemiilor:

– primul gest (daca este posibil): dozarea glicemiei. Este foarte important de stiut valoarea glicemiei si daca intr-adevar este sau nu hipoglicemie!

– daca pacientul este constient: “regula celor 15”: se consuma 15 g HC cu absorbtie rapida (3 lingurite de zahar dizolvate intr-un pahar cu apa sau un pahar de suc cu zahar), se asteapta 15 minute; daca persista simptomatologia sau glicemia nu a crescut peste 100 mg/dl, se mai consuma 15 HC rapizi, se mai asteapta 15 minute si tot asa, pana dispar simptomele sau glicemia creste peste 100 mg/dl.

– daca pacientul nu-si poate corecta singur hipoglicemia (hipoglicemie severa sau coma hipoglicemica):

ð daca poate sa inghita, i se va da sa bea 100-200 ml apa sau suc cu zahar in care s-au dizolvat 1-2 linguri (20-40 g) de zahar si se cheama ambulanta;

ð daca este constient si nu poate sa inghita sau daca este inconstient se injecteaza subcutanat sau intramuscular glucagon si se cheama ambulanta.

La copiii sub 12 ani, se injecteaza 0,5 ml glucagon (pana la gradatia ½ inscrisa pe seringa), la cei peste 12 ani se injecteaza tot continutul flaconului (1 ml). Dupa injectare se asteapta 15 minute si se dozeaza din nou glicemia. Daca pacientul se afla tot in stare de inconstienta si glicemia este sub 70 mg/dl, se repeta doza de glucagon injectata.

Imediat dupa revenirea starii de constienta, i se dau pacientului lichide cu zahar si dupa alte 15 minute, glucide cu absorbtie lenta (paine, biscuiti).

!!! Unii pacienti pot prezenta, dupa administrare de glucagon, greata si chiar voma (manifestari de obicei usoare), dar daca glicemia nu scade sub 150 mg/dl, atunci situatia nu e periculoasa.

ð daca nu aveti glucagon si pacientul prezinta trismus (contractura maseterilor si inclestarea gurii) si din acest motiv nu poate bea lichide indulcite, se cheama ambulanta si se strecoara un cub de zahar cubic intre dinti si obraz. Cand zaharul s-a dizolvat, strecurati a 2-a bucata de zahar cubic si tot asa, pana la sosirea ambulantei.

Atentie! Dupa hipoglicemiile severe, dupa cresterea glicemiei peste 100 mg/dl, intotdeauna se consuma si glucide lente, pentru a preintampina revenirea hipoglicemiei!

Articol realizat de: Medic diabetolog Irina Muntean