Momentul cel mai plăcut al anului este sărbătoarea Zilei Copiilor, ştiut fiind că e vară, ne jucăm, ne distrăm, vedem feţe vesele, prieteni şi prietene, organizăm concursuri cu premii şi toţi sunt răsplatiţi, nimeni nu pleacă acasa făra cadouri
Anul acesta evenimentul a fost găzduit de Gradina Zoologică din Tg Mures, unde colectivul a fost bucuros să ne aiba musafiri într-o zi de sâmbată cu soare strălucitor, ne-au facilitat accesul în cel mai frumos parc pe care îl are oraşul. Mulţumiri pentru prietenia cu care am fost trataţi de angajaţi.
Voluntarii de la AISEC au fost alaturi de noi, s-au jucat cu copiii şi au coordonat cele două jocuri propuse de membrii Gradinii Zoo, informaţii culese în urma vizitării animalelor. Clovnul a avut cel mai mare impact asupra celor mici, însă nici părintii nu au rezistat tentaţiei de a cere baloane sub diferite forme, confecţionate cu mare îndemanare.
În timp ce copiii se distrau în parc, părintii au avut parte de un dialog ce spera să aducă informaţii si noutăti din domeniul diabetului la copii, care din păcate nu se grabesc să apară şi să ne încurajeze că intr-o zi….copiii noştri se vor vindeca.
Bucuria revederii, tristeţea cu care se despart, promisiunile de a veni data viitoare, sfaturile, experienţele personale, noile descoperiri în lumea medicală, noii membri, ce am auzit, ce am citit, ce am primit…sunt o parte din subiectele abordate.
Copii, vă dorim vacanţă plăcută şi examene luate pentru cei mari!
Cateva fotografii de la eveniment:

