Bd. 1 Decembrie 1918, nr 162 - Targu Mures , Romania
+4 0753. 316.623

POZITIVITATE

      Dragi dulcinei si nu numai,

Stiu ca aceasta perioada de incertitudini este grea de suportat, dar cu rabdare si impreuna cu siguranta vom reusi. Fac si eu parte din marea familie cu diabet de 23 de ani si sunt medic specialist diabetolog. Stiu ce sentimente va incearca pe toti, simt si eu, dar daca NE RESPECTAM si SUNTEM RESPONSABILI vom fi bine.

Va indemn sa luati in serios toate sfaturile specialistilor pe care nu am sa le reamintesc si sa le puneti in practica (asta daca nu ati facut-o pana acum).

Ce fac eu? Pe langa activitatea naturii profesiei mele (sunt la cabinet in fiecare zi)?

  1. Stau in casa!! Ca sa protejez pe cei dragi, dar sa ma protejez si pe mine. Ca sa nu ajungem cu totii in spital.
  2. Imi monitorizez glicemia mai des.Imi cantaresc mancarea si imi calculez corect dozele de insulina in functie de glicemie, cantitatea de glucide pe care le voi manca si efortul fizic.
  3. Ma hidratez cu apa.
  4. Fac miČ™ Atat in casa (se gasesc o multitudine de exercitii fizice pe care le putem efectua in spatii mici) cat si in aer liber (gradina, curte).
  5. Citesc carti. Desenez. Montez puzzle. Incercati pe cat posibil sa nu va incarcati negativ si sa va reduceti timpul petrecut la TV/tableta/laptop/telefon. Sa va relaxati in mod sanatos.
  6. Petrec timp de calitate cu familia. Ceea ce alta data nu aveam timp decat mai rar. Si imi era dor de acele vremuri. Gatim impreuna, efectuam treburi casnice impreuna, gradinarim impreuna si ne jucam impreuna(jocuri de societate, NU pe calculator).
  7. Sunt calma si gandesc pozitiv. Am grija de mine si atunci cu siguranta voi fi bine.

Va rog sa fiti responsabili, ca sa ne vedem cu bine si in siguranta la Ascotid Trail Race.

Va doresc glicemii normale, rabdare si echilibru.

 

     Dr. Mihaela Dalea – medic specialist diabet, boli de nutritie si metabolism